Când luminile se sting- Partea I

“O priveam fermecat. Nu mai întâlnisem niciodată o femeie ca ea. Atât de completă. Câte puțin din fiecare. Atât cât să nu fie nici prea mult, nici prea puțin. Un chip angelic, un surâs copilăresc și o minte perversă. Toate în aceeași femeie. O privire, o simplă atingere a degetelor ei mă atrăgeau ca pe un magnet, iar eu adoram să mă las sedus de ea.

Zâmbea în timp ce se juca cu mintea mea și nu îi păsa absolut deloc că ar putea rămâne captivă acolo pentru totdeauna. În acel moment nu mi se părea deloc pământeană, ci mai degrabă o ființă menită să îmi sucească mințile. Și pot spune că reușea să facă asta cu o ușurință scoasă din comun. Nu voiam să mă opun, ci voiam să văd până unde poate ajunge.

M-a privit din cap până în picioare și a zâmbit mulțumită. Apoi și-a ridicat mâinile în aer, iar rochia ce îi acoperea corpul s-a ridicat câțiva centimetri, lăsându-mă să îi privesc picioarele superbe. Însă pentru mine era prea puțin din cât mi-aș fi dorit să văd. A închis ochii pentru o secundă și a zâmbit din nou, de data asta mult mai pervers, parcă știind ce urmează să se întâmple. Ce e cu zâmbetele ei? De ce au atâta putere asupra mea?

Apoi a început să își mângâie încheietura cu degetele de la mâna dreaptă, coborând ușor spre umăr. Mâinile îi erau atât de sexy, încât simplul gest pe care îl făcuse mă excitase. Apoi, cu o mișcare rapidă a lăsat rochia să cadă pe podea, iar pe mine m-a lăsat fără suflare. Nu mă așteptam să facă asta atât de repede. Goliciunea ei aproape că mă stânjenea, deși multe femei îmi trecuseră prin pat. Ea era diferită. Mult prea pură pentru astfel de lucruri indecente. Și totuși nu mă puteam abține să nu îi privesc sânii ce mi se păreau perfecți.

*Fragment preluat din cartea “Cicatrici pe suflet”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *