Greșeli

Îmi știu greșelile și nu mi le ascund sub preș. Știu că am fost slabă și naivă că am considerat la un moment dat că sunt un nimeni atunci când ei, cei doi bărbați din viața mea, au plecat. Știu că am simțit poate mai mult decât ar fi trebuit și că m-am atașat de suflete ce nu îmi aparțineau. Știu că m-am dezbrăcat mult prea rapid. Nu de haine, ci de tot, rămânând doar într-un suflet ale cărui răni se vedeau încă prea mult. Atât de mult încât poate ar fi trebuit să le țin doar pentru mine. Știu că am iertat atunci când ar fi trebuit să plec și că am deschis uși care trebuiau încuiate cu cheia.

Și ce dacă am greșit? Sunt om. Puteți să aruncați cu pietre în mine, dar doar dacă voi nu ați făcut niciodată astfel de greșeli. Să ridice mâna sus cel care nu s-a simțit niciodată un nimic. Sau cel care nu a crezut niciodată orbește într-un om. Da, am greșit. Dar credeți-mă, asta nu mă face mai puțin femeie. Din contră, dacă am făcut aceste greșeli înseamnă că am un suflet. Un suflet care își dorea extrem de mult să se conecteze cu alte suflete.

Da, sunt tânără. Drumul meu este abia la început. Iar eu mi-am permis să fac anumite greșeli. Mi-am permis să calc strâmb pentru a învăța să merg drept pe tocuri înalte. Și voi mai greși și voi mai intra în situații care mi se vor părea fără ieșire. Pentru că un om care nu se aruncă în apă nu va învăța niciodată să înoate. Unii ar numi asta autodistrugere. Eu o numesc metodă de învățare.

Să dai peste oameni nepotriviți și să înveți de la ei, deoarece atunci când va apărea omul potrivit vei ști fără niciun dubiu ca este el și nu vei trece nepăsător, de parcă este la fel ca ceilalți. Să intri în situații dificile ca mai apoi să te simți mândru de propria persoană în momentul în care reușești să îi dai de hac. Să ieși din zona ta de confort, din cubul tău de sticlă, pentru că dacă nu o faci nu vei putea niciodată să vezi mai departe de el.

Nu vă mai așteptați să deveniți oameni mișto dacă nu mișcați nici măcar un deget în sensul ăsta. Nu vă temeți să greșiți. Nu vă temeți de situații inconfortabile. Eu greșesc aproape zilnic. Și știți la ce concluzie am ajuns? Că nu contează asta. Contează că evoluez, că în fiecare zi învăț ceva pentru mine. Că în fiecare zi mai pun o cărămidă și sunt din ce în ce mai aproape să termin castelul la care lucrez de atâta timp.

*Fragment preluat din cartea “Cicatrici pe suflet”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *