Când luminile se sting- Partea II

Am înghițit în sec, pentru că acolo, în camera aceea luminată difuz, o vedeam pe ea, goală așa cum îmi dorisem de atâtea ori. Îi puteam privi formele pe care, oricât mi-aș fi dorit, nu le puteam distinge prin hainele pe care le purta.

Primisem răspunsul. Misterul fusese în sfârșit deslușit, iar eu primisem un cadou la care nu mă așteptam. O femeie care nu semăna cu niciuna din trecutul meu.

-Ești frumoasă, i-am șoptit privind-o din cap până în picioare.

B m-a privit pentru o secundă, semn că auzise ce îi spusesem, însă mi-a ignorat total comentariul.

De ce am spus asta?! Sunt un dobitoc. Nici măcar nu m-a băgat în seamă. Nu știam cum ar trebui să mă comport cu ea. Și toate astea din cauză că simțeam ceva ce nu mai simțisem niciodată. Fluturi în stomac. Oare mă îndrăgostesc? Sau sunt doar fiorii momentului? Nu, asta e o prostie. Nu am iubit niciodată și nu cred în astfel de vrăjeli. Iubirea este pentru filme, nu pentru viața reală.

Sunetul produs de tocurile ei pe podeaua de lemn m-a făcut să alung gândurile inutile pe care le aveam. Îmi băgă mâna pe sub tricou, iar eu am început să mă dezbrac ușor, în timp ce respiram tot mai greu.”

*Fragment preluat din cartea “Cicatrici pe suflet”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *