Dacă ai fi puțin mai…, ai fi perfectă

“Dacă ai fi puțin mai slabă, ai fi perfectă. Dacă ai face ceva cu vergeturile alea, ai arăta mult mai bine. Dacă ai merge într-un alt mod, ai fi mai feminină”. Problema este că eu nu am spus niciodată că vreau să fiu perfectă. Vreau să fiu eu și să îmi trăiesc viața așa cum consider eu că este cel mai bine, fără a auzi comentarii de la oameni care nu reprezintă absolut nimic pentru mine.

Oamenii au tendința să judece, să găsească punctele slabe ale celorlalți și să le scoată în evidență astfel încât să le scadă stima de sine, crezând că astfel se vor ridica pe ei înșiși pe un piedestal. Dacă m-ați întreba pe mine, eu v-aș spune că ar fi cazul ca ei să înceteze să îi bombardeze pe cei din jurul lor cu păreri nesolicitate și cu pretenții mult prea greu de îndeplinit.

Cred că nimic nu este mai trist în viață decât să fii prins în cușca așteptărilor. Să trăiești și să iei decizii după cum te ghidează ceilalți, să fii suma pretențiilor lor. Să simți că, oricât de mult ai încerca, nu îi poți mulțumi. Pentru că fiecare om are propriile așteptări și vede lucrurile într-un alt mod. Iar dacă tu vei alerga după aprobarea lor, te vei pierde pe tine însuți și nu te vei mai recunoaște nici de la distanță.

Eu una nu vreau să mulțumesc pe nimeni. De fapt, pe nimeni în afară de mine. Am încetat de mult timp să mă ghidez după standardele domnului X și domnișoarei Y. Și am descoperit că asta e cheia fericirii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *