Iubiri ce s-au ofilit vs. iubiri veșnice

“Dacă veți privi spre aripa de vest veți putea auzi urlete ale iubirilor demult apuse.” Iubiri ce s-au ofilit ușor, ușor și pe care nu le-am mai udat de teamă că le vor crește spini mari ce mă vor răni.

Există iubiri ce înfloresc atât de frumos în suflet încât ai impresia că nu vor avea sfârșit. Că vor fi povești eterne sau măcar cu un final fericit. Există povești de dragoste cu un început ce îți taie răsuflarea, dar cu un final dureros și neașteptat. Am și eu una ca aceasta. O iubire pe care am lăsat-o rătăcind printr-o cameră. Am dat-o demult uitării, deși ea încă de încăpățânează să facă gălăgie.

Există iubiri ce ne îneacă, ce nu ne lasă nici măcar să tragem o gură de aer în piept. Pe ele trebuie să le lăsăm în mijlocul valurilor, chiar dacă este furtună. Ori noi, ori ele. Astea sunt cele care ne pun la pământ, alea care ne fac mai puternici pe calea cea grea.

Există iubiri ce ne iau pe nepregătite. Și poate ne găsesc într-un haos și ne salvează fără ca măcar să cerem asta, cântându-ne cele mai frumoase melodii pe care le-am auzit vreodată. Sau poate că ne găsesc fericiți, gata să ne punem sufletul pe tavă pentru ele. Acestea sunt iubirile de la care nu avem așteptări, cele care durează o viață și poate ceva mai mult.

Îmi doresc o iubire exact ca ultima. Din aceea veșnică, care să mă ia pe nepregătite, deși eu m-am pregătit pentru ea o viață întreagă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *