Despre mine

Dincolo de Aparențe

Vom începe acest tur cu un castel care din afară pare superb, dar care, după ce treci de ușile masive, impresionează prin ruine. Și spun “impresionează”nu pentru că aceste fărâme de suflet ar fi plăcute la vedere, ci pentru că cel mai probabil nu v-ați fi așteptat ca după acel zâmbet cald să găsiți asta. Dacă veți privi spre aripa de vest veți putea auzi urlete ale iubirilor demult apuse. Îmi cer scuze pentru dezordinea și haosul în care m-ați găsit. Pentru cioburile de pe podea și gălăgia din spatele fiecărei uși. În momentul ăsta nu îmi amintesc când a fost ultima zi în care razele soarelui mi-au luminat castelul.

Trandafiri

Dacă ar fi să îmi desenez sufletul, aș începe prin a-i desena petalele și aș continua cu spini mari, iar la final l-aș privi și mi-aș da seama că am desenat un trandafir. Și aș fi mândră că l-am desenat astfel, pentru că nu văd altceva care s-ar potrivi mai bine. Semănăm atât de mult încât cred că într-o viață anterioară am fost un trandafir roșu. Unul superb, care a fost dăruit din iubire unei femei ce l-a prețuit și l-a păstrat în cartea ei preferată.

Cine sunt eu? Eu sunt...

Ea e haosul care îți aduce liniște. Ea vine ca un uragan, te face fericit și pleacă lăsându-te să te întrebi dacă a fost real sau a fost doar un vis. Ea îți zâmbește dulce și te încurajează fix atunci când ai nevoie. Parfumul ei îți rămâne în suflet și nu te lasă să o uiți. Reapare când te aștepți cel mai puțin, când ai impresia că plecase din mintea ta definitiv. Și chiar dacă ai vrea să o uiți, nu poți. Dar, adevărul e că nu poți să uiți un om care te-a făcut să simți atâtea lucruri în același timp. Am încercat să o înțeleg, dar probabil că nici dacă aș fi avut 9 vieți nu aș fi reușit. De fiecare dată când credeam că o înțeleg în sfârșit devenea o alta, plină de noi mistere și dorințe. Îmi amintesc de ea ca fiind femeia care nu m-a lăsat o clipă să mă plictisesc de prezența ei. Au trecut doi ani de când nu am mai văzut-o, dar mi-a rămas în minte ca și cum ar fi plecat ieri.

Drog. De departe cel mai dulce drog pe care l-am încercat vreodată în viața mea.E starea aia de euforie din care nu poți și nu vrei să ieși. Eu unul o simt și acum. Îi aud râsul și îi văd chiar și acum zâmbetul ironic pe care mi-l arunca uneori. M-a luat pur și simplu pe nepregătite și m-a lăsat cu un regret. Regretul că atunci când mi-a dăruit sufletul ei nu am știut ce să fac cu el.